Home

News

Magazine

Merchandise

Interviu cu Ovidiu Anton

The All Purpose Dog magazine

Interviu cu Ovidiu Anton (România)

(toamna 2017)

 

 

Românii îl cunosc pe Ovidiu Anton ca muzician rock şi câştigător Eurovision în România. Pasionaţii de câini din România şi nu numai, îl ştiu din expoziţiile chinologice unde e de ani buni pe locuri fruntaşe la amstaff ori prin intermediul căţeilor născuţi la el în canisă, care devin companioni, campioni sau reproducători internaţionali de top. Ovidiu ne povesteşte mai multe despre cum îşi împarte timpul între cele două mari pasiuni ale sale.

 

Î1: Eşti muzician şi activ în showbizz-ul românesc încă din copilărie. Având o asemenea ocupaţie care îţi defineşte personalitatea, cum şi-au găsit câinii loc în stilul tău de viaţă şi ce te-a atras la Amstaffi în special atât de mult încât să le dedici o parte atât de mare din timpul tău?

 

Salut, într-adevăr, pot spune că muzica în viața mea a început odată cu primele silabe așa că nu am amintiri despre mine în care muzica să nu fi fost prezentă în viața mea. Pe lângă muzică însă, cea mai mare pasiune a mea au fost natura și animalele, de la mic la mare, domestice și sălbatice dar în special câinii.

I-am îndrăgit de mic și m-am bucurat de ei mai mult prin intermediul prietenilor pentru că părinții mei nu au fost la început încântați de ideea de a avea un câine în apartament.

Am început să studiez încetul cu încetul despre tot mai multe rase și nu am făcut-o superficial pentru că mă implic foarte mult în pasiunile  mele, nu sunt o persoană cu multe preocupări, dar puținele lucruri  care mă pasionează îmi acaparează din plin atenția și resursele.

Nu mi-a luat mult să mă opresc la rasa American Staffordshire Terrier, atât aspectul cât și caracterul, aura în care era învăluită această rasă, toate m-au captivat, am întâlnit și exemplare ce m-au făcut să înțeleg că nu citesc povești și cred că pe la 16 ani știam că aceasta este rasa pentru mine. O rasă dinamică, un câine compact, nu foarte mare dar cu o forță evident disproporționată dimensiunilor lor, o dorință vie de a fi cu stăpânul și de a simți că este important ceea ce face cu el și pentru el, un câine dominant și curajos între câini, bucuros de oamenii din jurul lui, un sportiv, un companion, un prieten și un paznic ce nu ar da un pas înapoi dacă situația ar cere-o.

Primul meu AmStaff a venit ca un pariu, o provocare stârnită de cariera mea muzicală aflată într-o perioadă de tranziție, rock-ul deja pierdea teren, cântam mai mult la repetiții și presiunea spre mainstream era tot mai mare. Pe scurt, într-o discuție părintească mama mea mi-a dat un exemplu că aș putea face un compromis să particip la festivalul de la Mamaia.. să reapar pe radaul industriei muzicale.... și eu i-am spus, OK, particip dar dacă iau un premiu vin acasă cu un câine!

Așa că, în anul 2003, am plecat la Sibiu unde știam că este un cuib cu câini Fraja și Sindelar's în pedigree, l-am ales dinainte pe cățelul cu un ochi pătat și bine am făcut că nu am întârziat, pentru că și acum râd împreună cu crescătorul lui, Ciprian Stoia, care îmi spunea că nu se aștepta să vin și că dacă nu veneam înaintea celuilalt client astăzi nu aș mai fi putut spune că sunt mândrul proprietar al câinelui care mi-a schimbat viața: Apache Born to Be Wild - Rico.

Nu am vrut să fiu crescător atunci, nu aveam astfel de planuri, viața mea se împărțea între muzică, Rico... și restul lumiim însă am mers și eu cu cățelul meu la expoziții și am început să câștig la prima expoziție BOB, rez BOG, apoi BOB iarăși, rez JBIS, rez BIS ... bineânțeles că astfel de experiențe, mediul, oamenii și câinii nu au cum să te lase indiferent așa că după o perioadă de reflecție mi-am dat seama că pentru ca oamenii să trăiască peste ani bucuria pe care o trăiam eu atunci deținând un extraordinar exemplar rasa AmStaff e nevoie de alți oameni care să își asume reponsabilitatea de a duce rasa mai departe.

Așa a luat naștere canisa mea, Praetorian Staff și pot spune astăzi că îmi trăiesc viața fericit, cu bune și rele dar fericit, înconjurat de familie și implicat doar în pasiunile mele, muzica și câinii.

 

Î2: Cum ţi se părea pe atunci atmosfera în comunitatea de amstaffişti şi calitatea câinilor? Ai făcut importuri şi ai folosit câini importaţi încă de la începutul activităţii tale de crescător - când România era încă mai izolată şi nu se putea comunica atât de uşor ca acum cu crescători şi iubitori de amstaff din toată lumea. Spune-ne câte ceva despre asta, cât de dificil ţi-a fost şi ce ţi-ai propus să obţii?

 

Calitatea era deja la rasă, datorită câtorva crescători serioși și dedicați, efectivele erau altele însă, nu erau așa mulți câini, nu erau posibilitățile de astăzi, informațiile, contactele, comunicarea nu era atât de la îndemână ca și acum. Deși exista și atunci internet, puține canise aveau site-uri și cel mai probabil ocazia să pornești o discuție cu cineva era când te întâlneai la expoziții. Atmosfera era și atunci ca și acum, precum rasa pe care o creștem, prietenii, orgolii, competitivitate, mult avânt și determinare, ceea ce a dus după părerea mea la o evoluție constantă în calitatea amstaffului în România.

 

Eu nu am început cu femele, nu am avut acest plan după cum am zis și mai înainte, așa că am început să clădesc în jurul masculului meu, căutând femele care să i se potrivească după vizunea mea, cel puțin.

Prima femelă a fost tot de la canisa STOIAS, din sora lui Apache Born to Be Wild - American Beauty și masculul vedetă al altui bun prieten, Cristian Ciolpan - Thunder Rocks English Empire. Apoi am început să mă uit un pic mai departe de granițele țării și am făcut primul import din Ucraina, Flamenco Amica de MAM.   Au urmat fiica lui Fraja EC Thundercloud, A Walking to the Clouds O Class, Cuda's Mammamia - din Italia, Loch Ness Tipit Z Hanky din Cehia, am închiriat din Serbia un mascul importat din Polonia -

 Get Together Again Lesoto, au urmat alte importuri apoi din Ucraina, Ungaria, Slovacia, iar cel mai nou membru venit în canisa noastră este din Spania, de la canisa Cans Juansa.

Sunt de părere că ai nevoie de calitate ca să produci calitate, nu cred în câini buni ieșiți din monte mediocre și consider că orice compromis făcut în reproducție se întoarce mai devreme sau mai târziu. Am tot adus câini noi, i-am folosit în special pentru a consolida și a îmbunătăți linia pe care mi-am propus să merg. Am ținut foarte mult să am continuitate și să nu fac doar monte din câini cumpărați. Nu spun că e ceva greșit și nu judec, fiecare crescător este liber să facă ce vrea cu timpul, energia și banii lui, însă nu este drumul meu.

Astăzi mă bucur să pot spune că am 6 generații consecutive din câinii mei, începând cu Apache Born to Be Wil -> Praetorian Staff Sexy Lady -> Praetorian Staff Born to Crush You -> Praetorian Staff Glamour -> Praetorian Staff Original Sin și Oak Smoke din care au rezultat cuiburile U și J din care îi pot menționa drept exemple pe Praetorian Staff Unleash the Beast și Praetorian Staff Jar pe care plănuiesc să îi folosesc mai departe.

Pentru mine reprezintă o realizare să am rezultate cu produși din produșii mei, câini cu palmares nu doar în țară ci și peste hotare, de exemplu Glamour fiind campioană SUA și Born to Crush You un mascul ce are urmași în toate colțurile lumii.

Munca de crescător nu este ușoară și nici simplă, dar mi-am asumat-o și atâta timp cât simt că fac ceva pentru rasa pe care o iubesc și văd că munca îmi este apreciată, găsesc puterea să merg înainte.

 

Î3. Condiţiile pentru realizarea campionatului au devenit de-a lungul vremii din ce în ce mai accesibile, cel puţin la noi în ţară. Tu ai prins, începând cu Rico -care de altfel are multe titluri şi în străinătate, nu?-, tot felul de regulamente şi vremuri. Cât de mult contează pentru tine palmaresul expoziţional, ce consideri că e important să aibă un câine în acest palmares şi ce apreciezi la un arbitraj?

 

Într-adevăr, cerințele pentru ca un câine să devină campion s-au tot schimbat în favoarea facilului și nu a exigenței. Pe lângă numărul de titluri, mai importantă din punctul meu de vedere era acea distanță dintre primul și ultimul titlu necesar, lucru care obliga practic prezența câinelui la clase diferite, sau în perioade diferite din viața lui. Un câine care câștigă și la clasa intermediară și la clasa deschisă, și într-un sezon și într-altul practic își confirmă prin continuitate valoarea. Cu regulamente destul de ușoare, titlul de campion ajunge să își piardă din greutate și semnificație.

Pentru mine palmaresul expozițional are un loc important, este, cred, o mândrie a oricărui crescător să aibă câinii învingători. Atenție, palmaresul nu face însă un câine mai frumos decât este și nici lipsa acestuia nu garantează că un câine nu este valoros, dar, totuși, dacă din păreri diferite de la arbitri diferiți, numitorul comun este aprecierea aceluiași exemplar, asta spune ceva despre calitatea câinelui sau despre poziția lui în tendințele perioadei respective.  Până la urmă cred că cel mai important decât palmaresul este ochiul crescătorului și capacitatea acestuia de a face o balanță cât mai realistă între părerile personale, preferințele și standardul rasei, în momentul în care își evaluează produșii.

Ce apreciez la un arbitraj? Apreciez un arbitraj asumat, argumentat, consecvent și omogen, chiar dacă nu sunt de acord cu opiniile respective. Sunt conștient de diversitatea de tipicitate cu care se confruntă rasa și pot accepta viziunea altcuiva iar, mai mult, dacă se aplică la toți câinii arbitrați și arbitrul își pune amprenta într-o anumită direcție, respect asta.

Concluzionând, pentru mine arbitrajele nu sunt căutarea ci confirmarea, nu îmi formez opinii despre câini după arbitraje ci încerc să demonstrez prin acestea ceea ce eu cred și ceea ce eu văd în câinii mei. La finalul zilei, eu merg pe drumul meu, am încredere în judecata mea, iar dacă pentru mine un câin este bun, rămâne un câine bun indiferent de arbitraj și de palmares.

 

Î4. Vorbeşti de anumite tendinţe de-a lungul vremii, în ceea ce se apreciază în concursurile de conformaţie. Cât de mult crezi că au ajutat aceste tendinţe spre atingerea idealului din standard, cum s-a îmbunătăţit rasa datorită lor, sau dacă, din contră, au dăunat, cum?

 

Moda afectează percepția de moment, însă adevărații crescători, implicați, care își pun amprenta pe evoluția rasei, își continuă drumul fie că sunt favorizați de modă sau nu. Cei care iși iau câini "la modă" fără să încerce să înțeleagă rasa, să cunoască tipurile, să își facă o părere mai mult sau mai puțin raportată la standard, de obicei dispar și ei odată cu... moda :) Până la urmă, moda nu face decât să înmulțească numărul exemplarelor la modă, nu omoară pe nimeni. Oricum, indiferent de tendințe, fie că s-a preferat mare, mic, roșu, negru, fel și fel de tipuri specifice anumitor țări, eu am observat că un amstaff bun, moderat, clasic, tipic este la modă mereu.

Î5: Ce ai urmărit tu, în această diversitate de tipicitate, ce ai zice că e important pentru tine în aparenţa acestei rase şi se regăseşte în câinii Praetorian Staff? Iar dacă e ceva ce ai dori să îmbunătăţeşti pe viitor, ce ar fi?

 

Cresc câini la fel cum fac muzica, o melodie bună trebuie să aibă și versuri și linie melodică și orchestrație și mesaj și logică și suflet.. și să fie cântată și bine :) Totul este important și la AmStaffi, cel puțin pentru mine.

Foarte multă lume se rezumă la cap... ei bine, câinii nu merg în cap :) Eu sunt de părere că un cap îl corectezi cel mai ușor, cu puțin noroc îl poți avea într-o generație însă o linie superioară defectă, un posterior nedorit... te pot urmări pe generații. Și ca să nu mă refer la neajunsuri pe care le poate observa oricine compară niște poze, dau ca exemplu ceva ce mulți laudă, fără a înțelege specificul rasei. Angulația posterioară foarte închisă, tibia lungă, pe care unii le văd ca și caracteristici spectaculoase, eu le văd incompatibilități cu mișcarea "ca pe arcuri", tipică, descrisă de standardul rasei.

Și am lăsat la sfârșit ca să nu se treacă ușor cu vederea :) o melodie fără suflet nu e artă, e doar sunet, așa că un AmStaff nu e doar o poză, trebuie să fie acel câine de poveste, fidel, curajos, iubitor, neobosit și care să nu dea înapoi de la nici o provocare.

 

Munca de crescător nu se oprește niciodată pentru că orice vrei să îmbunătățești îți aduce... dacă îți aduce ce vrei.. și ceva ce poate nu voiai să schimbi.. și așa ai temă la următoarea montă să revii, să încerci să păstrezi ce ai făcut bine, să readuci ce ți-a plăcut mai mult. Trebuie să încerci ca să reușești și numai cine nu a încercat nu a greșit, așa că munca de crescător nu se oprește, iar dacă am reușit asta o va spune timpul.

 

 Ce aș vrea să schimb ?

Aș vrea să schimb felul în care încă este văzut  AmStaff-ul, din păcate,  datorită oamenilor nepotriviți atrași ...chiar și ei... de această minunată rasă.

 

Î6: Cum ţi se pare că s-a schimbat această percepţie, de când eşti tu activ în domeniul ăsta, şi ce ar fi de făcut, de către toţi iubitorii acestei rase, ca ea să se schimbe în bine? Tu te-ai implicat inclusiv la nivelul organizării unei expoziţii de club - care crezi că e rolul clubului de rasă în această poveste?

 

De multe ori am parte de reacții diferite, una caldă, una rece, adică deși parcă ceva s-a mai schimbat ca nivel de informare și văd mult mai multe familii cu copii îmbrățișând această rasă, tot există reticență din cauza poveștilor sau imaginii eronate atribuite fie din cauza mediatizării de tip senzațional sau a oamenilor nepotriviți care intră în posesia terrierilor de tip bull în general. Iubitorii rasei trebuie să își educe câinii și să promoveze imaginea reală a amstaffului, un câine complet, iubitor, un companion de nădejde și un paznic devotat al familiei care nu trebuie să dea înapoi, dar care nici nu trebuie să fie un pericol public. Nu în ultimul rând, iubitorii rasei, ținând cont de această reputație nedreaptă ar trebui să fie un exemplu de atitudine între posesorii de câini, să evite incidente, să respecte legile care se referă la deținera unui AmStaff și să își achiziționeze pui de la crescători, cu pedigree, din exemplare arbitrare în expoziții chinologice.

 

Un club de rasă ar trebui să aibă activitate pe 3 planuri. Unul ar fi menținerea unei legături între crescători, proprietari prin activități de grup, fie seminarii fie și doar sub forma de întruniri amicale. Altul ar fi acțiuni de promovare a rasei pentru necunoscători, pentru amatori, pentru proprietari neimplicați la nivel chinologic, pentru publicul larg, fie, de exemplu, prin prezentări de rasă, probe sportive sau doar de divertisment., fie prin acțiuni de relații cu publicul, mă refer la mediul online, televiziuni, prea scrisă. Al treilea capitol bineînțeles este organizarea expozițiilor puternice de club prin care pasionații de chinologie să își arate munca, să își măsoare "forțele" și astfel, printr-o concurență sănătoasă și loială să înaintăm cu toții și să producem câini cât mai frumoși.

 

Concluzia este că activitățile organizate și oamenii implicați definesc împreună calitatea, forța și veridicitatea unui club de rasă.

Î7: Mulţi dintre noi am văzut prima dată amstaffi sau pitbulli în clipuri hip hop, o imagine de câine dur, urban. Se poate spune că mesajul tău în muzică se aliniază cu idealul tău despre temperamentul şi esenţa rasei: curaj, loialitate, mândrie. Ţi se pare amstafful un câine ''rock''? Te-ai gândit să-l asociezi sau integrezi cumva în muzica ta, fie liric sau doar vizual?

 

AmStaff-ul este cu siguranță un câine rock, atât ca temperament cât și fizic, se potrivește de minune cu un mesaj puternic. Câinii și muzica îmi acaparează tot timpul, așa că nu simt neapărat nevoia să le împletesc. Dacă va veni de la sine, o voi face.

 

Î8: Fiind un crescător destul de prolific, ai probabil mult de-a face cu tot felul de oameni atunci când cauţi cămine pentru căţeii care se nasc la tine în canisă. Ce te interesează cel mai mult când alegi un viitor om de amstaff?

 

Cel mai mult, asta chiar vreau să subliniez, indiferent de alte aspecte, mă interesează ca orice cățel care pleacă de la noi să ajungă într-un cămin iubitor, care să-i ofere condițiile optime pentru o viață frumoasă.

Praetorian Staff Glamour

Î9: De-a lungul vieţii tale de pasionat de amstaff, ai avut probabil diverse stiluri de viaţă, ai stat şi la apartament, şi la casă, ai fost mai mult sau mai puţin ocupat - care crezi că e mediul cel mai bun pentru un amstaff, care sunt necesităţile lui, de ce are el nevoie ca să ducă cea mai bună viaţă posibilă?

 

Amstafful se adaptează foarte bine atât la curte cât și la apartament. Are nevoie de iubure și de interacțiune cu familia lui, plimbare, sport și nu în ultimul rând educație, dar oriunde ar fi, aâta timp cât este alături de familie ca un membru al acesteia este cel mai fericit cățel.

 

Î10: Ai un număr considerabil de amstaffi şi, în ultimii ani, ai început să achiziţionezi şi să creşti şi alte rase, împreună cu soţia ta. Cum se împacă între ele atâtea temperamente diferite, care e rutina lor şi cât timp trebuie să le acordaţi?

 

Soția mea a crescut de mică cu rasa Dobermann și cu timpul a trecut și ea de la stadiul de proprietar aventura de a crește această rasă, dar restul raselor pe care le deținem sunt cu titlu de hobby, deci e impropriu a spune că le creștem, doar ne bucurăm de câteva exemplare din alte rase și de câțiva căței salvați de pe stradă. Unii se împacă și stau împreună, alții nu se împacă și stau separat, fiecare cățel cu tabieturile lui. Timpul este limitat, asta nu trebuie să uite nimeni, așa că, trebuie să vă asumați că mai mulți câini înseamnă mai puțin timp pentru fiecare dintre ei.

 

Î11: Ai făcut şi tu lucru cu amstaffi, de exemplu cu Rico, mai demult, atac. Cum ţi se pare amstafful din punctul ăsta de vedere, comparativ cu alte rase înţelese şi în ziua de astăzi ca fiind de muncă, mai ales că de câţiva ani aveţi în canisă şi dobermani, crescuţi de soţia ta. Pentru ce activităţi crezi că e cel mai potrivit, e într-adevăr un câine ''bun la toate''?

 

Amstafful este un câine complet, într-adevăr, bun la toate. Caracterul său puternic și doza de independență poate nu îl recomandă înaintea altor rase făcute pentru asta, cum ai spus tu, de lucru, însă este un câine care cu știință, timp și muncă se dovedește a fi un câine apt pentru aproape orice și în același timp un câine care poate nu ne solicită atât de mult ca o rasă de lucru. Până la urmă sunt rase și rase și întotdeauna există plusuri și minusuri, de aceea trebuie să ne cunoaștem pe noi și ceea ce ne dorim de la viață pentru a o împărți cu rasa potrivită felului nostru de a fi și a activităților pe care dorim să le întreprindem cu cățeii noștri.

Î12: Ce părere ai despre legislaţia specifică acestor rase, şi cea referitoare la câini, în general, de la noi? Crezi că ajută sau mai mult încurcă, şi cum e pentru tine, care eşti crescător, ce avantaje şi ce dezavantaje are?

 

Legislația este dar nu se aplică. Mie mi s-ar părea politicos ca toți câinii să fie plimbați în lesă și unii dintre ei să poarte botniță mai ales în spațiile de agrement. Însă, bineînțeles, nimeni nu respectă asta nicăieri, dar cei cu câini "rău famați" sunt singurii luați în vizor. Aș vrea să-i văd pe cei grăbiți să amendeze un amstaff fără botniță grăbindu-se la fel să aplice legea și pentru un ciobănesc german liber în parc sau un labrador care vine la câinele meu și caută să arate că și el e bărbat, sau să își amintească de legea care nu permite reproducerea câinilor fără pedigree din această categorie.

Eu respect legea și astfel nu mă încurcă. Mă deranjează aplicarea preferențială a acesteia, ce este la îndemână și atât, asta demonstrând, bineînțeles, calitatea generală a poliției de pretutindeni.

 

 

Î13: Două dintre cele mai recente achiziţii ale tale se leagă de Osorio de Cans Juansa - fiu şi nepot, şi, implicit, de un câine istoric pentru România şi nu numai, Sindelar's Shane. Încerci o întoarcere spre origini? 🙂 Ce planuri de viitor concrete ai, pe care ni le poţi împărtăşi?

 

Cum am mai spus munca de crescator inseamna pasi inainte si pasi inapoi, win some, lose some, asa ca am mai castigat unele lucruri de-a lungul timpului altele le-am pierdut, incerc sa castig altele noi si sa aduc o parte inapoi din cele pierdute, si asa mai departe, este o munca fara sfarsit, evident. Dar nu ocolesc raspunsul, da, am luat o decizie pentru urmatoarele monte si mi-am dorit doi masculi nu unul, pentru a avea libertate de  a lucra cu liniile de sange.Amandoi si-au terminat campionatul foarte repede si urmeaza sa confirme si ca reproducatori, sper. Referitor la Sindelar's Shane, el nu este tinta incercarilor mele si nici motivul actiunilor ca sa zic asa, la fel de bine cum nu este nici o noutate in linia mea.

Planurile mele de viitor includ folosirea lui Praetorian Staff Unleash The Beast pentru a continua munca pe generații consecutive din câinii mei.

Î14: Apropo, ai un ideal de Amstaff, un câine anume din toată istoria rasei, care te-a impresionat şi-l consideri un model?

 

E greu să ai ca ideal un anumit exemplar, pentru că idealurile sunt de obicei ținte către care alergăm o viață, însă dacă aș numi câte un reprezentant al fiecărui sex fără să ezit ar fi Sindelar's Touch O'Class Orion și Fraja EC Winning Ticket.

 

Î15: În ultima vreme sunt din ce în ce mai multe expoziţii all-breed şi speciale în ţara noastră şi în apropiere - ce ţi-ar plăcea să bifezi, din punctul ăsta de vedere? Eşti unul dintre crescătorii care şi-a prezentat mereu singur câinii - cât de important crezi că e handling-ul în aprecierea corectă a unui câine şi cât de greu e să faci treabă bună?

 

Datorită activității mele artistice, timpul nu îmi prea permite să mă gândesc la așa multe expoziții. Când sunt liber și se întâmplă să fie și o expoziție la care să pot merge e motiv de bucurie să mă întâlnesc cu prietenii. Odată cu anii și acea flamă a participării peste tot s-a mai stins, sunt mulțumit să-mi văd câinii în curte și să mă joc cu ei, să aleg monte și să îmi văd produșii, pentru că până la urmă cel mai important concurs chinologic este cu standardul și cu viziunea proprie iar cel mai bun arbitru pentru câinii lui este însuși crescătorul. Succesul fiecăruia depinde de pricepere, de puterea de a fi greu de mulțumit sau de lejeritatea autosuficienței.

Tot ceea ce ține de prezența unui câine în ring e important, automat și handlingul, pentru că un câine trebuie pus în valoare într-un timp scurt. Nu este loc și timp de pași greșiți. Și am menționat de pus în valoare pentru că cel mai simplu când analizezi un câine este să observi defecte generale, banale chiar, la îndemâna oricui care știe un pic de anatomie, iar lumea se pierde ușor în defecte, însă cel mai important atât când caracterizezi un câine cât și când îl prezinți este a-i cunoaște atuurile, calitățile și a ști să le pui în evidență. Pentru a putea face asta este nevoie de studiu și de puterea de a înțelege și a judeca tipicitatea rasei.

Î16: Eşti crescător cu rezultate foarte bune de ceva ani deja, te-ai gândit să devii şi arbitru specializat?

 

Am fost întrebat de mai multă lume și îndemnat să devin arbitru, lucru care trebuie să recunosc că mă flatează, e frumos să vezi că indiferent de gusturi și direcția aleasă, oamenii și-ar fori să afle părerea mea despre câinii lor. Mă gândesc, însă momentan nu am luat o decizie în acest sens.

 

Î17: Mulţumim că ne-ai împărtăşit gândurile tale. În încheiere, dacă ai ceva sfaturi pentru (destul de mulţii) crescători noi de AmStaff, sau alte cuvinte de încheiere, fii invitatul nostru!

 

Eu vă mulțumesc pentru acest interviu, iar ca sfat generic, o să-i sfătuiesc pe cei care încep acest drum ceea ce îi sfătuiesc și pe cei care fac primii pași în muzică, și cred că este valabil în orice domeniu:

Respectați ceea ce ați ales să faceți, nu încercați să păcăliți chinologia pentru că la drumul lung vă păcăliți doar pe voi înșivă și până la urmă, negreșit, rezultatele vor fi pe măsura efortului.

Nu în ultimul rând, creșteți cee ce vă place, cu standardul pe perete, ca balanță, dar ceea ce vă place vouă, nu ceea ce îmi place mie, prietenului, concurenței, ce este la modă pe internet sau ceea ce e preferat în expoziții într-o anumită perioadă. Drumul va fi greu și anevoios oricum ați alege, pentru că deși poate părea din exterior, a crește câini nu este o poezie, însă atunci când creșteți ceea ce vă place și asta vă face fericiți, veți avea puterea sp mergeți înainte prin toate momentele dificile și să ajungeți să scrieți fiecare pagina lui în chinologia românească și în istoria rasei. Vă doresc tuturor să reușiți acest lucru, pentru că succesul vostru al tuturor înseamnă practic viitorul rasei American Staffordshire Terrier.

 

Cu stimă,

Ovidiu Anton

Praetorian Staff

 

© 2015-2017 The All Purpose Dog